luni, 21 februarie 2011

iPad 2 nu e mult diferit de iPad

Noua versiune a tabletei iPad va fi mai subţire şi mai uşoară decât primul model. Camera incorporată va face dispozitivul potrivit pentru videoconferinţe şi, în plus, gadgetul va avea o memorie mai mare şi un procesor mai puternic. Rezoluţia ecranului va fi însă similară cu cea a primei tablete iPad au mai spus aceleaşi surse. Noul iPad va fi iniţial disponibil în SUA prin Verizon Wireless şi AT&T Inc, dar nu şi prin Sprint Nextel Corp. şi T-Mobile.

Noile iPad-uri ar urma să apară pe piaţă în următoarele două luni şi să aibă un preţ similar cu al vechii tablete. De la lansarea iPad, care a avut loc în luna aprilie a anului trecut, Apple a vândut 14,8 milioane de unităţi.



Un prototip al noului model de iPad a fost văzut la lansarea ziarului digital al magnatului de presă Rupert Murdoch.

Următoarea versiune a tabletei urmează să fie prezentată de Apple în următoarele luni.

Martorul celor de la Reuters spune că a văzut un model funcţional al următorului iPad, dotat cu o cameră video în partea de sus a ecranului. O sursă a confirmat existenţa dispozitivului, adăugând că versiunea finală ar putea avea şi alte dotări. Apple a refuzat să comenteze subiectul.

Noul iPad ar urma să aibă două camere video, una în faţa şi una în spate, pentru a putea efectua apeluri video, spun surse din sectorul IT citate de Reuters.

Rupert Murdoch, preşedintele Consiliului de administraţie al News Corp, împreună cu Eddy Cue, director Apple, au prezentat în cadrul evenimentului unde a fost observat noul iPad ziarul digital Daily, creat special pentru tablet PC-ul Apple.

Apple iPad a fost lansat în aprilie 2010 şi s-a bucurat imediat de succes. Peste 14,8 milioane de unităţi au fost vândute în cele 8 luni rămase din an. Se estimează o dublare a vânzărilor în 2011.

Tableta Apple, care costă cel puţin 500 de dolari, a adus companiei venituri de 8 miliarde în 2010.

Dacă în 2010 iPad a fost fără concurenţă pe segment, în 2011 Samsung, Dell, Hewlett-Packard şi Acer se vor lupta pentru o cotă din piaţă. Piaţa globală ar urma să ajungă la 50 de milioane de unităţi anul aceasta.

0 comentarii: