sâmbătă, 2 aprilie 2011

Spovedania de pe iPhone - iConfess, aprobata de Biserica Catolica

http://rebeccacraft.files.wordpress.com/2011/02/51146321_51146320.jpg?w=225&h=300

Descrisă drept "ajutorul perfect pentru fiecare penitent", aplicaţia le oferă păcătoşilor sfaturi şi instrucţiuni pentru o spovedanie ca la carte.

Aceasta le permite utilizatorilor să se spovedească, să ţină un istoric al păcatelor pe care le-au comis şi să îşi examineze conştiinţa într-un fel personalizat, în funcţie de factori precum vârsta, sexul şi starea civilă. Aplicaţia nu a fost făcută pentru a înlocui complet spovedania tradiţională, ci îi încurajează pe utilizatori să îşi examineze mai întâi conştiinţa şi apoi să se ducă la preot pentru iertarea păcatelor. Ea este structurată pe poruncile din Biblie şi pe tipuri de încălcări ale lor - dacă ai păcătuit la o anumită categorie, trebuie să bifezi. Oficiali ai bisericii catolice din Marea Britanie şi din Statele Unite ale Americii au aprobat acest tip nou de spovedanie, scrie bbc.co.uk, ceea ce este o premieră. "Dorinţa noastră este să îi încurajăm pe catolici să îşi practice credinţa şi cu ajutorul tehnologiei digitale", a declarat pentru Reuters Patrick Leinen, de la Little iApps. Aplicaţia, vândută pe iTunes, costă 1,99 dolari.

Lansarea vine la scurtă vreme după ce Papa Benedict al XVI-lea le-a spus creştinilor să îmbrăţişeze comunicarea digitală şi să-şi facă simţită prezenţa online. Luna trecută, el afirmat că nu este un păcat să utilizezi reţelele sociale şi i-a îndemnat pe tineri să împărtăşească informaţii online. I-a avertizat însă să nu se rezume doar la asta. "Comunicarea virtuală nu poate şi nu trebuie să ia locul contactului direct între oameni la fiecare nivel al vieţii noastre", a declarat Suveranul Pontif.

Dezvoltatorii spovedaniei virtuale spun că s-au inspirat din cuvintele Papei atunci când au creat aplicaţia, la care au colaborat câţiva preoţi. "Scopul nostrum a fost să oferim o aplicaţie digitală care este cu adevărat în serviciul lumii", au declarat reprezentanţii companiei. Un purtător de cuvânt al Bisericii Catolice din Anglia a spus BBC că aceasta este "o unealtă utilă care îi ajută pe oameni să se pregătească pentru spovedanie. Biserica crede în îmbrăţişarea noii tehnologii şi să speră că această aplicaţie creativă îi va ajuta pe oameni să se confeseze".

Nu este penru prima dată când Biserica Catolică spune "da" tehnologiei. În 2007, Vaticanul şi-a lansat propriul canal pe YouTube, iar doi ani mai târziu a creat o aplicaţie Facebook, cu ajutprul căruia utilizatorii pot trimite vederi virtuale înfăţişândul pe Papa Benedict al XVI-lea.

iPhone probleme la trecerea la ora de vara!

Cei mai mulţi utilizatori de iPhone au întârziat la serviciu luni dimineaţă, din cauza unei probleme la alarma telefonului, scrie BBC. "De vină" este ora de vară.

Posesorii de iPhone s-au trezit pe 28 martie cu o oră mai devreme sau cu o oră mai târziu decât intenţionau. Iar, în cazul altora, alarma nu a sunat deloc. Problema a fost cauzată de trecerea la ora de vară, însă nu i-a afectat pe toţi utilizatorii.


Apple încă nu a comentat problema, însă un incident similar s-a întâmplat şi în SUA, care a trecut la ora de vară în urmă cu două săptămâni.

Mulţi britanici şi-au exprimat nemulţumirea pe Twitter. "Alarma s-a declanşat la 5:45 în loc de 6:45", a scris unul dintre ei, în timp ce altul a afirmat că "nu s-a declanşat deloc după ce am schimbat ora. E timpul să updatez softwareul". Un altul, probabil ironic, a notat: "Mulţumesc iPhone. Şi-aşa nu aveam chef să mă trezesc astăzi".

Se pare că problema a afectat alarma din aplicaţia de calendar a iPhone-ului şi nu aplicaţia separată de ceas cu alarmă.

Problema a apărut prima dată în noiembrie anul trecut, când SUA a trecut la ora de iarnă. În ciuda promisiunilor celor de la Apple că vor corecta acest aspect, situaţia s-a reluat şi pe 1 ianuarie, dar şi acum, când s-a trecut la ora de vară.

Google +1 este Like de pe Facebook

http://www.dandragomir.biz/wp-content/Google+1.jpg

In ultima vreme, Google si-a dezvaluit interesul din ce in ce mai crescut pentru componenta sociala a online-ului.

Zvonurile potrivit carora compania planuieste sa lanseze o retea sociala par sa aiba din ce in ce mai multa credibilitate, cu atat mai mult cu cat gigantul pregateste ceea ce putem numi rivalul butonului “Like” de pe Facebook.

Serviciul +1 le permite utilizatorilor sa impartaseasca recomandari cu prietenii, familia sau orice alt utilizator al celui mai mare motor de cautare.

Instrumentul de cautare sociala lansat de Google faciliteaza marcarea paginilor web, anunturilor publicitare sau serviciilor pe care le gasesti utile.

Potrivit managerului de produs Google Rob Spiro, +1 este “prescurtarea digitala a sintagmei “asta este cool.”

Pentru a putea folosi +1 va trebui sa fii logat in contul de Google. Pentru a recomanda ceva in Google Search, este de ajuns sa faci click pe butonul +1 de pe pagina web sau anuntul publicitar. Acest +1 va aparea ulterior in rezultatele de cautare Google.

Filmuletul realizat de Google ofera un scurt overview al +1:

Google va implementa +1 intr-un ritm lent, incepand cu versiune in limba engleza a Google.com. Recomandarile +1 vor aparea initial langa rezultatele cautarii si anunturile publicitare, urmand sa migreze catre alte produse si site-uri

Google in saptamanile urmatoare.

Poti testa si experimenta noul instrument Google mergand pe site-ul experimental de cautare Google.

Sursa