Descrisă drept "ajutorul perfect pentru fiecare penitent", aplicaţia le oferă păcătoşilor sfaturi şi instrucţiuni pentru o spovedanie ca la carte.
Aceasta le permite utilizatorilor să se spovedească, să ţină un istoric al păcatelor pe care le-au comis şi să îşi examineze conştiinţa într-un fel personalizat, în funcţie de factori precum vârsta, sexul şi starea civilă. Aplicaţia nu a fost făcută pentru a înlocui complet spovedania tradiţională, ci îi încurajează pe utilizatori să îşi examineze mai întâi conştiinţa şi apoi să se ducă la preot pentru iertarea păcatelor. Ea este structurată pe poruncile din Biblie şi pe tipuri de încălcări ale lor - dacă ai păcătuit la o anumită categorie, trebuie să bifezi. Oficiali ai bisericii catolice din Marea Britanie şi din Statele Unite ale Americii au aprobat acest tip nou de spovedanie, scrie bbc.co.uk, ceea ce este o premieră. "Dorinţa noastră este să îi încurajăm pe catolici să îşi practice credinţa şi cu ajutorul tehnologiei digitale", a declarat pentru Reuters Patrick Leinen, de la Little iApps. Aplicaţia, vândută pe iTunes, costă 1,99 dolari.
Lansarea vine la scurtă vreme după ce Papa Benedict al XVI-lea le-a spus creştinilor să îmbrăţişeze comunicarea digitală şi să-şi facă simţită prezenţa online. Luna trecută, el afirmat că nu este un păcat să utilizezi reţelele sociale şi i-a îndemnat pe tineri să împărtăşească informaţii online. I-a avertizat însă să nu se rezume doar la asta. "Comunicarea virtuală nu poate şi nu trebuie să ia locul contactului direct între oameni la fiecare nivel al vieţii noastre", a declarat Suveranul Pontif.
Dezvoltatorii spovedaniei virtuale spun că s-au inspirat din cuvintele Papei atunci când au creat aplicaţia, la care au colaborat câţiva preoţi. "Scopul nostrum a fost să oferim o aplicaţie digitală care este cu adevărat în serviciul lumii", au declarat reprezentanţii companiei. Un purtător de cuvânt al Bisericii Catolice din Anglia a spus BBC că aceasta este "o unealtă utilă care îi ajută pe oameni să se pregătească pentru spovedanie. Biserica crede în îmbrăţişarea noii tehnologii şi să speră că această aplicaţie creativă îi va ajuta pe oameni să se confeseze".
Nu este penru prima dată când Biserica Catolică spune "da" tehnologiei. În 2007, Vaticanul şi-a lansat propriul canal pe YouTube, iar doi ani mai târziu a creat o aplicaţie Facebook, cu ajutprul căruia utilizatorii pot trimite vederi virtuale înfăţişândul pe Papa Benedict al XVI-lea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu