Toate aceste acţiuni vor trebui însă aprobate de un judecător, chiar şi în cazuri de urgenţă, pentru a preveni folosirea lor în mod nefondat. Poliţia susţine că astfel de măsuri i-ar putea ajuta să descopere mai repede persoanele suspecte de terorism şi să protejeze astfel mai bine populaţia. Pe de altă parte mai mulţi parlamentari germani s-au opus legii, insistând că ea poate îngrădi libertăţi civile. În practică, noi credem că oricine se poate proteja împotriva unei astfel de infectări cu „viruşi poliţişti”. În plus, folosirea unui sistem de operare bazat pe Linux ar face extrem de dificilă misiunea poliţiştilor. Cei care ar trebui să se teamă sunt teroriştii fără cunoştinţe IT de bază.
duminică, 7 decembrie 2008
Poliţia germană poate accesa calculatoarele personale!
Toate aceste acţiuni vor trebui însă aprobate de un judecător, chiar şi în cazuri de urgenţă, pentru a preveni folosirea lor în mod nefondat. Poliţia susţine că astfel de măsuri i-ar putea ajuta să descopere mai repede persoanele suspecte de terorism şi să protejeze astfel mai bine populaţia. Pe de altă parte mai mulţi parlamentari germani s-au opus legii, insistând că ea poate îngrădi libertăţi civile. În practică, noi credem că oricine se poate proteja împotriva unei astfel de infectări cu „viruşi poliţişti”. În plus, folosirea unui sistem de operare bazat pe Linux ar face extrem de dificilă misiunea poliţiştilor. Cei care ar trebui să se teamă sunt teroriştii fără cunoştinţe IT de bază.
Publicat de Vodafone la 14:09 0 comentarii
miercuri, 3 decembrie 2008
NoPay de la Zapp!
Vorbeşti fără să plăteşti!
Telemobil, operatorul reţelei de telefonie mobilă Zapp, a lansat o cartelă preplătită, Zapp NoPay, prin intermediul căreia clienţii primesc 0,08 euro pentru fiecare minut de convorbire primit din alte reţele naţionale sau internaţionale, fixe sau mobile. Serviciul Zapp NoPay are un preţ de 149 lei, inclusiv TVA, şi include un telefon şi credit de 20 de euro.
Chiar şi cu credit zero euro poate să apeleze şi să dea bip către orice număr din România, chiar dacă a fost depăşită perioada de 360 de zile de valabilitate a cartelei. În plus, creditul acumulat din apelurile primite poate acoperi costul apelurilor efectuate. Pentru apelurile efectuate către un alt utilizator Telemobil, clientul Zapp NoPay va plăti 0,16 euro/minut, iar în reţea costul unei convorbiri va fi de 0,08 euro/minut. Oferta este tentantă. Accesaţi http://www.nopay.ro/ şi aflaţi mai multe.
Publicat de Vodafone la 22:35 0 comentarii
joi, 20 noiembrie 2008
30.000 USD telefonul lui Dan Diaconescu
Cautand un pic pe site-ul Vertu si tinand cont de pretul pe care il socotesc drept bun barfitorii, Diaconescu ar avea un Vertu Diamond de 30.000 de dolari, cu toate accesoriile, inclusiv carcasa din platina si diamante de peste 5-6.000 de euro. Vertu Diamond este un telefon exclusivist, intocmai ca acela folosit de Adrian Mutu, la un moment dat, pentru a „recruta“ tinere prin cluburile de fite de prin tara sau de Paris Hilton, cand vrea sa distraga atentia paparazzilor de la lenjeria ei intima inexistenta. La noi in tara nici macar nu se gasesc astfel de telefoane, cel mai apropiat loc de unde Dan Diaconescu ar fi putut achizitiona un astfel de aparat fiind Ungaria. Desi pare greu de crezut ca Diaconescu s-ar fi deplasat la unguri pentru a-si cumpara mobil, mai ales ca seara de seara presteaza la TV.
Cei cat de cat avizati sustin ca ar fi primit telefonul de la vreun invitat, la un moment dat. Nu stim daca asa este sau nu. Ceea ce stim, insa, este faptul ca pentru a intra in posesia unui Nokia Vertu, mai ales Vertu Diamond, trebuie sa faci parte din clubul exclusivist al oamenilor de afaceri care au macar „cateva“ milioane de dolari in banca. Daca e asa, atunci ori Diaconescu este un mic magnat in devenire, ocolit de topurile revistelor financiare, ori cineva a fost atat de generos incat i-a facut un cadou care nu poate fi uitat.
Publicat de Vodafone la 10:00 0 comentarii
miercuri, 19 noiembrie 2008
Better Gmail 2 de la Google pentru Firefox
La origine, Better Gmail 2 este o colecţie de mai multe script-uri de Greasemonkey. Pe tine însă, ca utilizator, nu te interesează acest lucru. Nu trebuie decât să instalezi extensia de aici şi să restartezi Firefox.
Accesul la opţiunile puse la dispoziţie de Better Gmail 2 se face urmând calea clasică pentru extensiile de Firfox: Tools, Add-ons şi dublu click pe extensia cu pricina. Pentru a vedea modificările făcute trebuie să dai refresh paginii sau tab-ului în care ai contul de Gmail deschis.
Efect de mouseover şi iconiţe pentru ataşamente: Dacă bifezi opţiunea Add Row Highlights din tab-ul Messages, vei activa un aşa-numit efect de mouseover. Adică mesajul peste care treci cursorul mouse-ului va avea altă culoare de fundal, pentru evidenţiere.
Sub aceasta, există altă opţiune interesantă. Dacă bifezi Attachment Icons, mesajele din Gmail vor fi însoţite de anumite iconiţe, în funcţie de tipul fişierelor ataşate. Aceste iconiţe apar chiar în lista de mesaje, ceea ce se dovedeşte foarte util pentru că îţi dai seama imediat ce fel de fişier e ataşat, după simbolul afişat.
Foldere în loc de label-uri şi conexiuni securizate
Sortarea mesajelor în Gmail constă în atribuirea aşa-numitor label-uri. Problema e că label-urile nu oferă posibilitatea organizării ierarhice, adică a creării unor sublabel-uri. Better Gmail 2 remediază această problemă dacă bifezi opţiunea Folders4Gmail din tab-ul Sidebar.
Exemplu. Am label-ul Test. Dacă vreau să creez un label (numit sublabel 1) care să aparţină de Test mă duc la Settings - Labels, iar la Create a new label scriu Test /sublabel 1 şi dau Create. Va fi creat automat label-ul sublabel 1 care va aparţine de Test .
Dacă eşti fanul iluziei numită securitate poţi bifa opţiunea Force Encrypted Connection din tab-ul General. În acest fel, Gmail va folosi mereu conexiunile securizate (https), în locul celor standard.
Curăţenie în sidebar: În tab-ul sidebar ai la dispoziţie mai multe opţiuni care te ajută scapi de elementele care îţi aglomerează coloana din dreapta. Dacă nu foloseşti Google Talk în Gmail în poţi ascunde bifând Hide Chat. Mai poţi ascunde căsuţa cu invitaţii şi numărul de spam-uri primite.
Teme: În tab-ul Skins poţi alege una dintre cele 4 teme disponibile sau poţi lăsa interfaţa standard. Cele 4 teme sunt: Air Skin, Gmail Blue, Grays and Blues şi Gmail Redesign. Fiecare are propria schemă de culori şi propriile elemente grafice. Alegerea uneia se face exclusiv pe criterii subiective, o alegi pe cea care-ţi place.
Alte servicii Google incluse: Dacă bifezi opţiunea Show Collapsibile Calendar and Reader, cele două servicii Google vor fi şi ele incluse alături de (mai precis sub) Gmail. Vei avea trei module, ce pot fi restranse sau expandate după bunul plac, pentru cele trei servicii Google: Gmail, Calendar şi Reader. Cei care folosesc toate cele servicii, sau măcar două dintre ele, vor găsi foarte utilă această opţiune.
Better Gmail 2 mai are şi alte opţiuni în afară cele enumerate de mine, însă acestea sunt cele mai importante. Pentru un user care foloseşte Gmail în mod curent şi este, în acelaşi timp, utilizator de Firefox, Better Gmail 2 este o extensie esenţială.
(articol conform go4it.ro)
Publicat de Vodafone la 08:21 0 comentarii
Etichete: comunicatii, Google, Internet, Laptop, promovare
duminică, 16 noiembrie 2008
ANC va lansa un site cu ofertele de telefonie mobilă din Romania
A fost lansat noul Business Smartphone Nokia E63
Noul Business Smartphone Nokia E63 a fost lansat azi oficial. Acesta este construit pe baza precedesorului sau E71 si vine in acelasi format de fabricatie cu tastatura full QWERTY, sunet exceptional si pret accesibil.
Nokia E63 ofera display de 2.36 inch cu rezolutia 320x240 QVGA, camera de 2mpx cu digital zoom si flashLED. Conexiunile integrate pe acest model sunt: WiFi 802.11b/g, Bluetooth 2.0 si Date WCDMA 3G quadbad in retele de 850/900/1900/2100.
Memoria interna este de 110Mb, suficienta pentru cateva fisiere word/excel sau mesagerie; Aceasta se poate extinde cu carduri microSD de pana la 8Gb.
Pentru momentele de relax, telefonul poate fi folosit si ca mp3 player iar auditia se poate realiza si pe casti clasice intrucat producatorul a prevazut si un conector de 3.5mm.
Nokia va incepe sa livreze primele loturi de telefoane NOKIA E63 inca de saptamana viitoare la pretul de 199 Euro.
Publicat de Vodafone la 22:00 0 comentarii
marți, 26 august 2008
Ex Angajatii Vodafone Romania dau compania in judecata
Publicat de Vodafone la 15:41 1 comentarii
joi, 3 iulie 2008
Ghana Telecom devine pentru 900milioane dolari Vodafone Africa
Anul trecut, Ghana Telecom a inregistrat un profit operational inainte de deducerea dobanzilor, impozitelor, deprecierii si amortizarii (EBITDA) de 42 milioane dolari la vanzari de 290 milioane dolari.
"Ghana este una din cele mai atractive piete din Africa cu numarul abonatilor la telefonia mobila in crestere anuala de peste 55% si o rata a penetrarii serviciilor de telefonie mobila de circa 35%", a declarat Arun Sarin, directorul general al Vodafone.
Grupul britanic a mai anuntat ca in urmatorii cinci ani, Ghana Telecom va investi 500 milioane dolari in dezvoltarea relei si a serviciilor. Acordul mai are nevoie de aprobarea parlamentului din Ghana, iar Vodafone estimeaza ca tranzactia va fi finalizata in trimestrul trei al acestui an.
In luna mai a anului trecut, Vodafone a cumparat 52% din Hutchison Essar Ltd, in prezent al treilea mare operator de telefonie mobila din India, pentru 10,7 miliarde dolari, dupa ce in 2006 a cumparat operatorul turc Telsim Mobil Telekomunikasyon Hizmetleri pentru 4,55 miliarde dolari.
De asemenea, Vodafone si-a anuntat intentia de a-si majora participatia de 50% in cadrul Vodacom Group, cel mai mare operator de telefonie mobila dupa numarul de utilizatori din Africa de Sus. De la sfarsitul lui 2005, Vodafone si-a vandut unitati in Japonia si Suedia precum si participatii in cadrul unor companii telecom din Belgia si Elvetia, pentru aproximativ 21,8 miliarde dolari.
Publicat de Vodafone la 23:07 0 comentarii
luni, 23 iunie 2008
Romtelecom a atins 500000 de clienti la internet
Potrivit informatiilor operatorului, ritmul de crestere al numarului de clienti ClickNet a fost similar cu cel de anul trecut, cand pe segmentul de internet broadband fix compania a ajuns la o cota de piata de 20%.
"Incepand 2007 cu o cota de piata de aproximativ 6-7% din totalul serviciilor de internet broadband fix, ClickNet a incheiat anul cu o cota de piata de aproximativ 20%, inregistrand o crestere a numarului de clienti de peste 300%", se arata intr-un comunicat al companiei.
Romtelecom a mai semnalat incheierea in aceasta luna a procesului de migrare gratuita la viteze mai mari pentru utilizatorii ClickNet, cele mai mari viteze disponibile in prezent ajungand pana la 20 Mbps. Este a treia migrare gratuita la viteze mai mari de la lansarea serviciului ClickNet in anul 2005. Preturile incep de la 7,5 euro (fara TVA), pentru ClickNet 2Mbps.
Directorul general al Romtelecom, Yorgos Ioannidis, declara in luna martie a acestui an ca Romtelecom tinteste dublarea numarului de clienti la serviciile de televiziune digitala si Internet in banda larga pentru 2008 fata de anul anterior, respectiv peste 700.000 de utilizatori pentru fiecare din cele doua servicii.
Romtelecom a inregistrat in primele trei luni ale acestui an pierderi operationale de 14,2 milioane euro, fata de un profit operational de 26,6 milioane euro in aceeasi perioada din 2007, in timp ce veniturile operatorului au fost de 219,2 milioane euro, in scadere cu 1,3% fata de trimestrul similar din anul trecut.
Publicat de Vodafone la 23:45 0 comentarii
Etichete: Romtelecom
marți, 3 iunie 2008
VERTU OFICIAL IN ROMANIA
Publicat de Vodafone la 23:24 0 comentarii
luni, 2 iunie 2008
Sony Ericsson X1
Telefonul Sony Ericsson va permite utilizatorilor să-si personalizeze complet propria experienţă multimedia prin ecranul tactil (touch-screen), care le permite să-si organizeze meniul după cum îsi doresc, schimbându-l în funcţie de informaţiile de care au nevoie pe parcursul zilei.
Operatorii vor fi si ei în măsură să personalizeze butoanele virtuale sensibile la atingere care vor fi afisate în modulul stand-by al telefonului si, implicit, să prezinte utilizatorului o ofertă bogată si completă a serviciilor si aplicaţiilor lor.
Sub brandul Xperia, Sony Ericsson vrea să aducă o experienţă nouă utilizatorilor, să fie seria sa de vârf, premium, pentru utilizatorii cu bani. Telefonul va ajunge pe piaţă în a doua jumătate a acestui an, iar preţul său va fi probabil peste 500 de euro.
Publicat de Vodafone la 22:39 0 comentarii
Etichete: Sony Ericsson, Telefoane
duminică, 1 iunie 2008
Telefonul mobil - cadoul ideal pentru copil de 1 iunie!
Întrebarea care îi preocupă însă pe mulţi părinţi este dacă telefonul mobil este periculos pentru sănătatea fiilor lor. Niciun studiu nu a demonstrat că radiaţiile telefonului mobil sunt nocive pentru adulţi, tineri sau copii, iar operatorii de telefonie mobilă respectă cu scrupulozitate limitele impuse de Uniunea Europeană în materie de securitate, care obligă la folosirea de nivele de radiţaii foarte scăzute - inferioare unui cuptor cu microunde - pentru a evita probleme de sănătate.
miercuri, 28 mai 2008
VODAFONE ROMANIA a anuntat cifrele anuale: profit operational cu 11,2% mai mare
In baza totala de utilizatori, abonatii reprezentau 35,9%, restul fiind clienti ai serviciilor preplatite.
In trimestrul incheiat la 31 martie 2008, Vodafone Romania si-a suplimentat baza de clienti cu 113.000. Fata de anul fiscal 2006/2007, baza de clienti Vodafone Romania a crescut cu 12,2 %. Potrivit informatiilor companiei, clientii serviciilor pe baza de abonament reprezentau 35,9% din baza totala de clienti a Vodafone Romania, iar cei ai serviciilor preplatite 64,1%.
Oficialii Vodafone spun ca "baza de abonati ai serviciilor Vodafone a inregistrat o crestere record de 19,0%, in ultimul an". La sfarsitul lunii martie a anului trecut, numarul utilizatorilor 3G in reteaua Vodafone Romania era de 636.829.
Veniturile totale ale companiei au depasit 1,18 miliarde euro (1,67 miliarde dolari), reprezentand o crestere de 11,0% (22,6% in dolari ) comparativ cu anul financiar precedent.
Veniturile din servicii au crescut cu 10,4% (21,9% in dolari) in ultimul an, ajungand la un total de 1,122 miliarde euro (1,590 miliarde dolari).
"In urma succesului promotiilor de date mobile lansate pe parcursul anului si a cresterii numarului de clienti de date mobile, veniturile din acest segment au crescut cu 84,4 %, de la an la an (102,7% in dolari)", a declarat Liliana Solomon, director executiv Vodafone Romania.
In perioada mentionata, profitul operational inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) a depasit valoarea de 558 milioane euro (791 milioane dolari), fata de 502 milioane euro (644 milioane dolari) in anul fiscal 2006/2007, o crestere anuala de 11,2% (22,9% dolari). EBITDA ca procent din venituri a fost de 47,1% in acest an. La sfarsitul lunii martie din acest an, venitul mediu pe utilizator (ARPU) a atins valoarea de 11,0 euro (15,6 dolari).
Publicat de Vodafone la 00:22 0 comentarii
Etichete: Vodafone
marți, 27 mai 2008
ARUN SARIN demisioneaza de la Vodafone
Conform FINANCIAL TIMES din editia electronica, Arun Sarin, in varsta de 53 de ani, va mai fi in functie pana in luna iulie 2008, oarecum normal acest preaviz, tinand cont de functia pe care o are.
Anul trecut Sarin dezmintise speculatiile care spuneau ca va pleca in acest an de la Vodafone.
Daily Telegraph scrie ca Arun Sarin a adus profituri record pentru Vodafone in cei cinci ani cat a condus compania. El va fi inlocuit de VITTORIO COLAO, in varsta de 46 de ani, acum director general al diviziei europene.
Astfel, Arun Sarin paraseste compania intr-un moment in care profitul Vodafone, calculat inainte de taxe, EBIDTA, a atins valoarea de 13.2 miliarde de lire sterline, comparativ cu pierderile de 4.8 miliarde de lire inregistrate anul trecut. Profitul operational pe intregul an se ridica la 6.6 miliarde de lire sterline.
Datoria neta a companiei a crescut la 25 de miliarde de lire (de la 15 miliarde), in timp ce fluxul de bani lichizi a scazut de la 6.1 la 5.5 miliarde de lire sterline.
Vanzarile nete ale Vodafone au crescut pana la 35.5 miliarde de lire sterline, adica cu 14%.
Actiunile Vodafone au crescut cu 39% de cand Arun Sarin a devenit directorul general al companiei, din iulie 2003. Compania britanica a avut, la finalul anului 2007, peste 252 de milioane de clienti, din care 106 milioane in pietele noi din estul Europei, Orientul Mijlociu, Africa si Asia.
Analistii sunt de parere ca majorarea profiturilor si cresterea datoriei Vodafone au fost determinate de extinderea grupului pe noile piete, in special India si Turcia, ilustrata spre exemplu de achizitionarea anul trecut a operatorului indian Hutchinson Essar.
Profitul record al Vodafone sub conducerea lui Sarin este, cred expertii, o victorie a acestuia in fata criticilor, dupa ce, in urma cu doi ani, el a fost confruntat cu neincrederea investitorilor.
Publicat de Vodafone la 23:47 0 comentarii
Etichete: Vodafone
duminică, 25 mai 2008
Telefoanele mobile vor proiecta filme
Acest telefonul permite vizionarea de filme sau proiectarea, spre exemplu, a unor prezentari in PowerPoint. Potrivit TechGadgets.in, telefoane cu proiectoare Pico incorporate vor fi lansate pe piata spre sfarsitul acestui an.
Publicat de Vodafone la 11:44 0 comentarii
duminică, 18 mai 2008
GOOGLE TRANSLATE are de acum si limba romana!
"Limbajul este unul dintre cele mai dificile elemente prin care putem face informatia universal disponibila. Facand parte din echipa "Google Research" va informez ca recent am adaugat capabilitati de traducere pentru inca 10 limbaje.
In plus, am adaugat si o optiune de recunoastere a limbajului "detect language", pentru a va ajuta automat la identificarea limbajului folosit. In timp ce sistemul nostru este perfect operational, ne dam seama ca nu este perfect. Traducerea automata este o problema majora, dar joaca un rol esential in ajutarea oamenilor in accesarea paginilor in limba natala", a declarat product manager Google Inc., Jeff Chin.
In acest moment, Google ofera servicii de traducere automata in 23 de limbi, printre care si romana.
Serviciul este in faza beta, disponibil la adresa: http://www.google.ro/translate. Am testat serviciul si am constatat ca rezultatul este departe de originalul romanesc. Propozitia "Mama are mere" a devenit in engleza "Mother are mere" si in franceza "Mère ne sont que des".
Publicat de Vodafone la 23:13 0 comentarii
sâmbătă, 17 mai 2008
iPhone vine oficial in Romania, adus de Orange!
Orange Romania nu a comunicat momentul exact al lansarii si nici pretul terminalului.
Tarile cuprinse in acordul dintre Orange si Apple sunt: Austria, Belgia, Egipt, Iordania, Polonia, Portugalia, Republica Dominicana, Romania, Slovacia, Elvetia si unele piete africane. Agentia Reuters noteaza ca anuntul Orange este o dovada ca vor exista tari in care Apple va vinde iPhone prin doi operatori, din moment ce Vodafone va comercializa si ea telefonul in Portugalia si Egipt.
iPhone a fost lansat in iunie 2007 in SUA. In toamna anului trecut a intrat oficial in Marea Britanie (prin operatorul O2), in Germania (T Mobile) si Franta (Orange). Presa a scris ca in Italia, terminalul va fi vandut si prin intermediul operatorului Telecom Italia, nu doar prin Vodafone.
Pana in acest moment, Apple a vandut pe plan mondial circa 5,5 milioane de telefoane si spera ca vanzarile sa ajunga - de la lansare pana la sfarsitul acestui an - la 10 milioane de unitati.
Presa internationala a scris in mod repetat ca Apple va lansa cel mai probabil in aceasta vara iPhone-ul 3G, insa Apple nu a confirmat. Miscarea ar repara una dintre lipsurile importante ale telefonului si i-ar creste atractivitatea.
iPhone este comercializat in Romania fara suport legal de prin toamna anului trecut, iar in prezent costa in medie circa 1.800 de lei decodat, insa preturile variaza in functie de sursa, intre 1.500 si 2.100 lei.
France Telecom are pe plan mondial 172 milioane de clienti, dintre care doua treimi sunt sub brandul Orange. Grupul France Telecom a realizat anul trecut o cifra de afaceri consolidata de 52,9 miliarde euro.
La 31 martie 2008, Orange Romania avea 10.009.975 de clienti, in crestere cu 21% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Tinta pentru finalul anului este 10,7 milioane de clienti.
Publicat de Vodafone la 09:20 0 comentarii
vineri, 16 mai 2008
De azi fabrica Nokia din Bochum nu mai produce nici un telefon mobil
Potrivit corespondentului Radio Romania Actualitati, sefa Consiliului de Supraveghere al fabricii de la Achenbach a anuntat astazi ca 2.150 de lucratori au fost oficial disponibilizati.
Doar aproximativ 150 de angajati mai sunt activi pana la inchiderea oficiala a fabricii, programata pentru data de 30 iunie.
Cei 2.300 de lucratori disponibilizati vor primi despagubiri in valoare totala de 200 de milioane de euro. Conducerea filialei din Bochum face eforturi sa le gaseasca alte locuri de munca, dar pana acum demersurile au fost incununate de succes doar pentru 200 de angajati, majoritatea ingineri, preluati de producatorul canadian Blackberry.
Potrivit unui purtator de cuvant al Nokia, alti aproximativ 240 de disponibilizati vor fi angajati la o fabrica nou deschisa de o alta companie. Inchiderea fabricii Nokia de la Bochum si mutarea ei in Romania afecteaza in total 4.000 de locuri de munca in Germania, numar care include si angajatii pe termen scurt si pe cei din serviciile de curierat care colaborau exclusiv cu uzina Nokia din Bochum.
Publicat de Vodafone la 22:22 0 comentarii
joi, 15 mai 2008
Deutsche Telekom a batut palma cu statul elen in privinta OTE
1. Statul grec si Deutsche Telekom au semnat miercuri acordul privind OTE: ambele parti vor urma sa detina cate 25% plus o actiune din OTE si vor avea cate cinci membri in echipa de conducere a OTE. Directorul executiv va fi numit de DT, dar statul elen va avea dreptul de veto asupra a cel mult doi candidati.
2. Statul va lua pe 3% din OTE 442,3 milioane euro. DT va plati pentru 25% plus o actiune din OTE 3,2 miliarde euro
3. Pana in 2011, DT ar putea cumpara inca 15% din OTE de la statul elen
4. Pana la sfarsitul lui 2011, DT nu are voie sa faca disponibilizari la OTE si nici sa vanda actiuni fara acordul Guvernului.
Negocierile oficiale dintre statul grec (actionarul majoritar la OTE cu 28% din actiuni) si Deutsche Telekom dureaza din luna martie a acestui an si de atunci au tot aparut nenumarate informatii pe surse privind stadiul discutiilor dintre cele doua parti. Presa internationala a relatat chiar ca cele doua parti au fixat data de 7 mai, ca termen limita pentru stabilirea unui acord, insa acest lucru nu s-a intamplat, principalele probleme fiind cele legate de pretul participatiei de la stat si de controlul managementului OTE.
Publicat de Vodafone la 23:36 0 comentarii
Etichete: Cosmote
miercuri, 14 mai 2008
luni, 12 mai 2008
TRANSFER BANCAR PRIN TELEFON
Cei implicati in proiect sustin ca valoarea pietei de transfer al banilor va depasi 1000 de miliarde de dolari, pana in 2012, informeaza Financial Times.
Unul dintre initiatori este Sunil Mittal, presedinte al Bharti Airtel, cel mai mare operator de telefonie mobila din India. Acestei companii i se alatura si alti operatori cum ar fi Cingular, Telecom Italia, si alte grupuri specializate pe pietele emergente cum ar fi MTN, Orascom Telecom and Turkcell.
Pentru programul sau pilot, Bharti Airtel va lucra in parteneriat cu Banca Nationala a Indiei.
Deocamdata, numai cativa operatori permit clientilor sa faca transferuri de bani prin telefon. Oricum, potentialul acestei afaceri obliga mai multe companii sa caute noi solutii pentru a-si mari cota de piata.
In fiecare an, 175 de milioane de migranti vor sa trimita bani acasa
Cifrele Bancii Mondiale arata ca 175 de milioane de imigranti au trimis sume de bani ce ajung la un total estimativ de 230 de miliarde de dolari, in 2005.
MasterCard estimeaza ca mai mult de doua treimi din cei 6,5 miliarde de oameni (populatia totala a globului) nu au acces la serviciile bancare din cauza ca sunt departe de casa, iar GSMA sustine ca initiativa sa va putea ajuta la cresterea pietei de transfer al banilor peste valoarea de 1000 de miliarde de dolari, pana in 2012.
Publicat de Vodafone la 22:48 0 comentarii
Etichete: viitor
VODAFONE VREA IN AFRICA SI INTENTIONEAZA SA CUMPERE MTN
Potrivit Times, oferta Vodafone s-ar putea ridica la 20 de miliarde de lire sterline (peste 25 de miliarde de euro).
Daca afacerea se va realiza, ar reprezenta o uriasa oportunitate pentru Vodafone de a intra pe piata africana, in plina expansiune. In acest moment, MTN are 68 de milioane de clienti in 21 de tari din Africa si Orientul Mijlociu, cei mai multi fiind in Africa de Sud, Nigeria si Iran.
Surse din companie au declarat sub protectia anonimatului ca operatiunea este in faza incipienta, dar interesul Vodafone pentru piata africana este major. Un motiv in plus pentru tintirea acestei piete este posibilitatea ca jucatorii din telefonia mobila sa le ofere clientilor servicii de transfer de bani, dat fiind ca cei mai multi dintre locuitorii continentului nu au conturi bancare
Publicat de Vodafone la 22:36 0 comentarii
MESSENGER TV - de la Microsoft
Compania Microsoft a lansat Messenger TV, un nou serviciu online in 20 de tari, care va permite utilizatorilor sa priveasca videoclipuri concomitent cu prietenii cu care sunt conectati si sa converseze prin programul Windows Live Messenger, informeaza Reuters.
Noul serviciu, denumit Messenger TV, ofera o serie de videoclipuri pe MSN Video, inclusiv emisiuni de pe canalul MTV si clipuri muzicale de la furnizori precum Sony BMG.
Reprezentantii Microsoft spera ca posibilitatea de a urmari in acelasi timp, acelasi clip cu prietenii, de pe PC-uri diferite va crea o noua experienta sociala si va atrage noi utilizatori care oricum isi petrec zilnic ore in sir pe retelele de socializare.
"Popularitatea clipurilor video online a crescut exploziv in ultimul an, dar pana acum fiecare le urmarea pe cont propriu. Programul Messenger TV isi propune sa schimbe asta", a spus vicepresedintele diviziei de clienti si online a Microsoft pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA), John Mangelaars.
Serviciul a fost lansat in 20 de tari, dintre care jumatate sunt state europene, spre exemplu Rusia, Italia si Suedia. Messenger TV este disponibil si in Noua Zeelanda, Australia, Singapore, Brazilia, Canada si Mexic, dar nu in SUA.
In Europa sunt 95 de milioane de utilizatori ai Windows Live Messenger, iar pe plan mondial numarul ajunge la 240 de milioane.
Publicat de Vodafone la 22:25 0 comentarii
vineri, 9 mai 2008
Orange si Vodafone distribuie iPhone in Europa, nu in Romania
miercuri, 7 mai 2008
Scad si tarifele de roaming la SMS-uri si date
Dupa limitarea din vara lui 2007 a tarifelor convorbirilor telefonice in roaming in Uniunea Europeana la nivelul unor plafoane maxime, comisiarul european pentru comunicatii, Viviane Reding, a avertizat, in luna februarie a acestui an, asupra tarifelor mari la roamingul de date si SMS-uri si a urgentat operatorii de telefonie mobila sa-si reduca pana la 1 iulie 2008 tarifele pentru a evita o noua interventie de reglementare din partea Comisiei Europene.
Reding a cerut o reducere "credibila" a tarifelor, atentionand ca sunt operatori de telefonie mobila care taxeaza cu 7 euro transferul unui megabyte de date, in timp ce altii si-au redus tarifele pana la 0,25 euro
Publicat de Vodafone la 22:44 0 comentarii
Etichete: tarife
marți, 6 mai 2008
CERF 2008 isi deschide portile de maine 07 Mai
PRINCIPALELE CARACTERISTICI CERF2008:
- CERF 2008 va reuni 130 firme expozante, mai putin decat cele 140 din 2007, iar suprafata de expunere si numarul estimat de vizitatori sunt de asemenea mai mici.
- Achizitiile si vanzarile din acest sector si cresterea calitatii vizitatorilor, explicatiile organizatorului Expotek pentru numarul mai mic de vizitatori.
- Romtelecom impreuna cu Cosmote, Electronic Sports League si Vodafone au cele mai mari standuri.
- Romtelecom aduce la CERF - un produs care ofera internet in banda larga la 20 Mbps, abonamentul lunar fiind de 39 euro (fara TVA).
- Orange lanseaza o solutie de comunicatii pentru marile companii si anunta lansarea unui proiect pilot care va cuprinde 29 de sate din judetul Suceava in care vor fi lansate serviciile de internet mobil la viteza 3G+.
- Editia din acest an reuneste 600 de marci expuse in 130 de standuri.
- Suprafata totala de expunere este de circa 12.500 metri patrat (mp) pe trei sectiuni: -Comunicatii (pavilioanele 16 si 17 - 3400 mp), -Solutii si sisteme IT, produse electronice (pavilioanele 13 si 14 - 5.500 mp) -Solutii IT pentru afaceri si distributie IT (pavilioanele 14 si 15 - 3500 mp).
NOUTATILE CERF2008:
Pe langa cele 13 firme din Taiwan, care isi vor promova produsele si vor putea intra pe piata romaneasca in urma parteneriatelor stabilite la CERF, la eveniment vor fi lansate produse si tehnologii noi precum:
- cea mai buna camera foto si cea mai buna camera video HDC de la Panasonic,
- ultimul model in materie de televizoare LCD, LG Scarlet, LG6000, alaturi de plasma PG6000 cu tehnologia single-layer (LG),
- gama de videoconferinte full HD de la LIFESIZE (ABN SYSTEMS)
Tariful unic de vizitare este de 10 RON.
luni, 5 mai 2008
Boala inceputului de secol: Excesul de SMS si Email
Conform unei stiri preluate de MEDIAFAX, cercetatorii australieni au realizat un studiu pe care l-au publicat in American Journal of Psychiatry, conform caruia persoanele care trimit in exces SMS-uri si email-uri ar putea suferi de o forma de tulburare mintala!
- sentimentul de frustrare, care apare daca un computer nu poate fi accesat,
- nevoia de timp suplimentar de utilizare a acestuia,
- nevoia de echipamente cat mai performante
- experimentarea unor repercusiuni negative ale acestei dependente in toate domeniile vietii.
Potrivit acestuia, desi SMS-urile nu sunt legate direct de internet, sunt tot o forma de mesaje instant si trebuie incluse in aceeasi categorie cu email-urile.
Un alt medic, Robert Kaplan, psihiatru la scoala de medicina din cadrul Universitatii din Wollongong, spune ca a vazut primul caz de dependenta de internet in 1998. De atunci a remarcat o crestere constanta a fenomenului in randul australienilor.
Articolul mai aminteste ca potrivit unui raport intitulat "Media And Communications In Australian Families" (Media si comunicarea in familiile australiene), publicat in 2007, un copil obisnuit petrece zilnic pe internet o ora si 17 minute. Adolescentii cu varste intre 15 si 17 ani petrec in medie, zilnic, cam 30 de minute pentru a scrie SMS-uri si alte 25 de minute pentru a juca jocuri online.
TU CAT TIMP PETRECI IN FATA CALCULATORULUI SI CAT TIMP PENTRU A SCRIE SMS-URI?
duminică, 4 mai 2008
Incepe concurenta adevarata si in Telecom Romania: Deutsche Telekom preia Cosmote!
Deutsche Telekom si guvernul din Grecia au ajuns la un acord in privinta principalelor probleme legate de vanzarea unei participatii la operatorul de telecomunicatii OTE, dar discutiile continua, a declarat vineri un oficial guvernamental elen, citat de Reuters.
Publicat de Vodafone la 23:48 0 comentarii
sâmbătă, 3 mai 2008
SMS şi MMS cu 1 eurocent de la Vodafone, pe 01-04 Mai
Hotarat lucru Vodafone Romania tine cu clasa muncitoare si cu petrecaretii tineri si fara bani care sarbatoresc 1Mai, pana pe 4Mai!
Vodafone Romania a anuntat pe 30 aprilie lansarea unei noi oferte promotionale, care aduce utilizatorilor Vodafone Campus si ai Ofertei Vodafone pentru Tineri tarife speciale pentru mesaje. I
Publicat de Vodafone la 22:53 0 comentarii
vineri, 2 mai 2008
Europa nu e incantata de iPhone
Apple a lasat din pret, dar numai dupa ce s-au asigurat ca vor ramane cu telefoane nevandute, mai ales ca intentioneaza sa lanseze iPhone 3G.
Publicat de Vodafone la 21:50 0 comentarii