sâmbătă, 27 februarie 2010

vineri, 19 februarie 2010

TOP Cele mai interesante gadgeturi din istorie

s1_ziare_comDe la roata la iPhone, orice inventie tehnica a fost considerata, la un moment dat, un gadget.

Iata cateva dintre cele mai interesante dispozitive de acest gen din toate timpurile, potrivit revistei Time:

3-D Etch-a-Sketch – 2009

Dispozitivul pentru desen are un element care il deosebeste de altele asemanatoare: poate desena in 3D, lucru vizibil doar daca purtati ochelarii speciali. Compania o2 Creative Solutions a fabricat Sketch 3-D in doar trei saptamani insa, deocamdata, nu este disponibil in magazine, fiind mai mult un “experiment artistic”, potrivit reprezentantilor firmei.

Primul calculator Macintosh – 1984:

Cu mult inainte de lupta dintre Mac si PC, Apple a lansat primul calculator personal de succes, bazat pe o interfata grafica. Pus in vanzare pe 24 ianuarie 1984, Macintosh costa 2.500 de dolari, fiind un aparat revolutionar, care a schimbat pentru totdeauna tehnolgia.

In loc de a introduce linii de comanda pentru a pune in miscare calculatorul, Mac folosea un mouse, primul din istorie, pentru a accesa diverse programe, prin intermediul icon-urilor.

Pentru lansarea sa, Apple a cheltuit 1,5 milioane de dolari pentru o reclama regizata de Ridley Scott, un moment de referinta in istoria publicitatii.

Videotelefonul AT&T – 1964:

Bell Labs a construit primul videotelefon din lume, in 1956. Numit Picturephone, acesta transmitea cate o imagine la fiecare doua secunde. In 1964, a fost adus la Expozitia Mondiala, unde vizitatorii puteau face teste, efectuand convorbiri intre New York si Disneyland.

De altfel, s-au efectuat teste timp de sase ani, iar o versiune comerciala a fost pusa in vanzare in 1970, in Pittsburgh. Compania de telefonie AT&T era sigura ca, pana in 1980, se vor vinde peste un milion de unitati, insa s-a dovedit ca oamenilor nu prea le placea dispozitivul destul de mare.

Chitara cu laser Prism – 2009:

In loc de corzile normale, chitara bass este dotata cu patru raze laser verzi. Se tine in mana ca orice chitara obisnuita, iar octavele pot fi schimbate cu ajutorul unor butoane. Se conecteaza la un amplificator traditional si nu are nevoie de nici un echipament suplimentar.

Prototipurile de touchscreen ale Apple – anii 1980:

Desi nu au ajuns niciodata pe piata, cele doua prototipuri continua sa inspire produsele Apple, fiind un fel de stramosi ai iPhone si iPod Touch. Dispozitivele au fost create de Hartmut Esslinger, caruia Steve Jobs, fondatorul Apple, i-a dat un milion de dolari. Esslinger este responsabil si pentru folosirea culorii albe la produsele Apple, precum si pentru design-ul elegant al acestora.

Potrivit unor zvonuri, Apple ar putea lansa un dispozitiv similar, mult mai avansat, in 2010.

Discul Rosetta – 2009:

Aproximativ 90% din limbile folosite in acest moment vor disparea in urmatorul secol potrivit expertilor. Din acest motiv, Proiectul Rosetta a adunat peste 13.000 de pagini de informatii, in 1.500 de limbi, pe un singur disc, de marimea unei monede.

Discul, care poate fi citit doar cu ajutorul unui microscop, contine si informatii despre limbile respective si oamenii care le utilizeaza.

miercuri, 10 februarie 2010

Stiati ca ... Fluturii au un sistem de tip GPS în antene


Cecetătorii americani au descoperit în urma unui studiu efectuat pe fluturii “monarhi” că aceştia poartă în atene un ceas intern care îi ajută să zboare 4.000 de km, pentru a-şi petrece iarna în Mexic.

Astfel, fluturii calculează ruta corectă în funcţie de poziţia Soarelui. Studiul a fost făcut de o echipă de cercetători de la Universitatea din Massachusetts (SUA), care, pentru a demonstra că în antenele insectelor se găsesc şi senzori de lumină şi un ceas interior, au împărţit nişte fluturi în două grupuri, unora acoperindu-le antenele cu vopsea neagră, iar celorlalţi, cu vopsea transparentă. Fluturii din primul grup au zburat toţi în direcţia greşită, în timp ce cei din al doilea grup nu au fost afectaţi.

“Acest lucru dovedeşte că ceasul interior funcţiona în continuare, dar nu putea fi reglat în funcţie de ciclul lumină/întuneric”, a spus doctorul Steven Reppert, coautor al studiului.

Studiul sugerează, de asemenea, că şi alte insecte, precum furnicile ori albinele, şi-ar putea folosi antenele în acelaşi mod.

marți, 9 februarie 2010

Tehnologii care ne vor schimba viata - Top 10

top10tehc-coverint

Cand calculatorul se poticneste, conexiunea la internet pica, vazduhul miroase ucigator a gaze de esapament, iar ziarele sunt pline de stiri si articole despre ravagiile cancerului, visam cu totii la o lume mai curata, mai linistita, mai sanatoasa, in care bolile sa fie mai usor de invins, orice informatie sa fie usor de accesat, iar tehnologia sa fie prietenoasa si cu noi, si cu mediul. Orice inventie incepe cu un vis si, in cele din urma, dupa ani, decenii sau secole, visul poate deveni realitate. In cazul catorva dintre cele mai indraznete astfel de vise, inceputul a fost facut.

Biblioteca digitala

Avem super-conectivitate. Cum o folosim? Unii o vor utiliza pentru a afla ultimele barfe despre vedete, despre amorurile unora si silicoanele altora. Altii vor dori ceva mai mult si, pentru cei ca ei, accesul la cunoasterea umana transpusa in format digital va oferi cu adevarat cheia portii spre un univers fantastic. Imaginati-va, sa poti citi si studia (aproape) tot ce vrei, cand vrei! Biblia sau documente stravechi, romane, dar si cursuri universitare (toate cursurile de la MIT – Massachusetts Institute of Technology, una dintre cele mai respectate institutii de invatamant superior din lume, sunt acum accesibile online).

Transpunerea in format digital a cartilor progreseaza foarte repede: grandiosul proiect al Google, de a transpune milioane de carti in format electronic, ne apropie cu iuteala de era bibliotecii digitale la indemana oricui.

Terapii revolutionare, cu ajutorul ingineriei genetice

Medicii cunosc sute de boli a caror cauza este genetica – altfel spus, soarta respectivilor oameni e deja pecetluita, scrisa nu in stele, ci genele lor. Defectele genetice pot duce la malformatii grave sau la dezvoltarea unor boli cronice invalidante. Dar malformatiile care azi se trateaza chirugical sau bolile cronice carora nu li se pot trata decat efectele, nu si cauzele, sunt in prezent obiectul unor cercetari intense pentru specialistii in terapie genica. Acestia lucreaza pentru a pune la punct metode care sa “dreaga” genele defecte, practic intervenind, astfel, in destin.

Celulele stem sunt o alta promisiune miraculoasa pentru viitor. Capabile sa se transforme in orice al fel de celule, celulele stem sunt vazute azi ca o materie prima din care se poate crea aproape orice tip de organ sau tesut. Celulele stem embrionare sunt dificil de obtinut, folosirea lor ridica probleme etice si nu este autorizata. Ceva mai usor de procurat sunt celulele stem adulte, mai ales ca, in urma cercetarilor intense din ultimii ani, s-au descoperit mai multe surse de astfel de celule, unele chiar neasteptate.

Inca si mai promitatoare este metoda inductiei sau a reprogramarii, cea prin care celule deja diferentiate pot fi “intoarse din drum”: ele sunt extrase dintr-un anumit tesut al corpului uman (cel mai adesea din piele) si pot fi “convinse” (cu metode ce tin de ingineria genetica) sa se intoarca la un stadiu mai “copilaresc” al dezvoltarii lor: sa devina celule stem pluripotente (in stare sa se transforme in orice tip de celula, in functie de conditiile in care sunt crescute in laborator). Desi metodele de obtinere a celulelor stem induse sunt inca laborioase, faptul ca se descopera intruna noi surse de astfel de celule si noi metode de reprogramare ne apropie de momentul in care boli grave, precum diabetul si cancerul, vor deveni usor de vindecat.

Internet wireless pentru toti, peste tot

Este undeva departe de casa, intr-un loc salbatic, si vrei sa-ti verifici alarma locuintei, ca sa vezi daca e totul in ordine? Va fi posibil peste cateva decenii, cand internetul ar putea fi pretutindeni. In Antarctica, in mijlocul Saharei, pe un varf himalaian – oriunde vei putea avea acces la internet wireless: asa isi imagineaza internautii viitorul. Va fi, categoric, ceva care ne va schimba viata, desi nu neaparat – sau nu numai – in bine. Asta e, binefacerile civilizatiei vin la pachet cu neplaceri mai mari sau mai mici. In cazul de fata, va deveni din ce in ce mai greu sa te desprinzi de civilizatie si sa te relaxezi, atunci cand tehnologia moderna va invada si cele mai ferite ascunzisuri ale planetei.

Roboti

O lume plina de roboti rapizi, precisi, gata oricand de treaba – asta e visul (sau cosmarul…) oamenilor care se gandesc intens la viitor. Nu masinarii cu brate robotice – acestea sunt deja banale – ci roboti integral mobili, care se vor deplasa de colo-colo, facand tot felul de treburi. Insusi autoturismul personal va deveni un robot pe care-l poti trimite sa-ti aduca de la supermarket cumparaturile pe care un alt robot, miscandu-se agil si neobosit prin depozitul urias, ti le-a adunat – dupa o lista transmisa in prealabil – si le-a pregatit la usa, gata de a fi livrate.


Energie solara multa, ieftina, la indemana tuturor

Fata de cat de mult soare avem, folosim revoltator de putin. Marea cotitura in vietile noastre polua(n)te se va produce atunci cand energia electrica obtinuta prin conversia energiei solare ne va acoperi necesitatile de consum macar in proportie de jumatate.

Metoda cea mai directa, transformarea energiei solare direct in energie electrica, prin intermediul celulelor fotovoltaice, inca e costisitoare, dar nu va mai fi mult timp asa: oamenii de stiinta estimeaza ca, peste aproximativ un deceniu, energia electrica din surse solare va ajunge la acelasi cost cu energia electrica produsa conventional si distribuita prin retea. Panourile fotovolatice vor deveni echipamente standard pentru constructiile noi si, astfel, casele noastre se vor alimenta singure cu energie o mare parte a zilei.


Location-Based Computing si realitatea augmentata

Mergi pe strada, vezi o cladire care iti atrage atentia si te intrebi ce-o fi? Indreapta spre ea telefonul mobil si vei afla indata despre ce e vorba. Daca e un monument, se vor afisa numaidecat niste informatii despre el sau vei fi directionat spre un site dedicat lui. Daca e vorba despre o cladire de birouri, unde functioneaza felurite companii, vei afla cate ceva despre afacerile pe care le desfasoara. E asa-numitul location-based computing, care va functiona avand la baza o retea conectata la servere burdusite cu coordonate geografice, alaturi de serverele cu adrese internet.

Printarea tridimensionala

Abia astept sa vad chestia asta! In loc de a cumpara un obiect gata facut, de la magazin, vei putea descarca de pe net un proiect si, cu ajutorul propriei tale imprimante 3-D, il vei fabrica acasa! Daca te tin balamalele creativitatii, vei face tu insuti proiecte pe care sa le vinzi.

Ce de mai artisti si mesteri o sa apara! (Nu prea stiu ce se va intampla cu magazinele, atunci cand oricine isi va putea fabrica acasa jucarii, farfurii si bibelouri dupa propriile idei.)

Legea lui Moore

In 1965, unul dintre fondatorii companeie Intel a afirmat ca ne putem astepta ca puterea calculatoarelor sa se dubleze aproape an de an. Unii nu l-au crezut. Timp de peste doua decenii, fizicieni si informaticieni au stabilit limite ale cresterii puterii procesoarelor, iar industria procesoarelor le-a dovedit ca se inselau.

Nici in ziua de azi, nimeni nu stie daca legea lui Moore sa va mai dovedi valabila doar cateva luni sau cateva sute de ani. Pana una alta, puterea procesoarelor creste neincetat, computerele devin tot mai performate si fac lucruri care in urma cu 30 de ani erau de neimaginat si pe care adversarii legii lui Moore le socoteau absolut imposibile. Baze de date uriase, proiectare pe calculator, modelari matematice, animatie computerizata… e clar, legea lui Moore inca e valabila.

Clonarea terapeutica

Dincolo de povestile de groaza despre clone umane si animale, se afla o promisiune fascinanta: intr-o zi, orice om care va avea nevoie de un transplant pentru a supravietui, va avea sansa sa primeasca organul salvator de care are nevoie. Si nu asteptand sa apara un donator miraculos (lucru care, in cele mai multe cazuri, inseamna, practic, a astepta sa moara cineva), ci “comandandu-si”, pur si simplu, organul necesar la un “atelier” specializat: un laborator in care, pornind de la celulele proprii pacientului, vor fi fabricate, prin clonare, organe si tesuturi noi.

Va fi astfel rezolvata si o alta mare problema, aceea a respingerii transplantelor; organele noi, clonate, vor fi pe deplin compatibile cu organismul pacientului, de vreme ce sunt fabricate din propriile sale celule. Va fi o era a miracolelor in medicina. Organele atinse de cancer, distruse de boli cronice ori de accidente vor putea fi inlocuite cu replici clonate, practic identice, dar sanatoase.

Economia bazata pe hidrogen

Azi, economiile tarilor lumii se bazeaza, practic, pe petrol si alti combustibili fosili; de multe ori, pe petrol din import, ceea ce inseamna dependenta de surse externe (sau, mai urat spus, inseamna a fi la mana celor care vand petrol). In plus, economia bazata pe petrol inseamna poluare masiva, acea poluare careia ii datoram atatea dintre relele societatii contemporane. Sa nu mai avem nevoie de petrol – ce vis frumos!

Ei bine, visul s-ar putea implini atunci cand vom putea folosi hidrogenul si face din el temelia economiei. Scindand apa in moleculele sale componente, am obtine hidrogen si oxigen. Hidrogenul poate fi ars – si produsul arderii ar fi tot apa! – generand energie termica, sau ar putea fi utilizat in celule de hidrogen, care produc electricitate. Hidrogenul este cel mai abundent element in Univers asa ca… de ce nu? Daca economia bazata pe hidrogen e inca la stadiul de vis, e pentru ca hidrogenul are o mare problema: e dificil de stocat. Dar, cu atatea minti luminate care lucreaza la rezolvarea problemei, s-ar putea ca, in cateva decenii, sa avem o solutie. Deja exista progrese: unii au gasit solutii surprinzatoare, idei ingenioase care, intr-o zi, ne-ar putea scoate din criza energetico-ecologica in care ne zbatem

Sursa: Descopera.ro